Vâlcea nu este cunoscută doar pentru zonele sale montane de excepţie, ci mai ales pentru staiunile balneare de care dispune. Acestea tratează şi relaxează an de an mii de turişti din toată lumea. În total sunt 6 staţiuni balneoclimaterice în Vâlcea, fiecare având propriul său farmec. Vom discuta pe rând despre fiecare în parte, iar la final te vei putea hotărî care este cea potrivită pentru tine. Sau de ce nu, poţi alege chiar şi mai multe, poţi face un tur al staţiunilor balenoclimaterice din Vâlcea!
Staţiunea Călimăneşti
Este una dintre cele mai populare staţiuni balneoclimaterice vâlcene. Aceasta se afla pe Valea Oltului, iar în trecut a fost unul dintre locurile preferate ale lui Napoleon III, datorită izvorului de apă minerală care se regăseşte aici. Încă din anul 1860, staţiunea a avut parte de o faimă uriaşă la nivel european, ajungându-se chiar ca apa de aici să fie îmbuteliată şi trimisă la Paris. Având ape termominerale ce au o adâncime de 2 500 m, ape termominerale sulfuroase şi o bioclimă protectoare, staţiunea Călimăneşti poate fi un loc ideal pentru tratarea multiplelor afecţiuni, precum cele digestive, urinare, de rinichi, disfuncţii ginecologice, neurologice, endocrine etc.
Staţiunea Căciulata
Ca localizare se regăseşte la 18 km distanţă de Râmnicu Vâlcea, pe malul drept al Oltului, în Depresiunea subcarpatică Jiblea – Călimăneşti. Acesta este un loc perfect dacă îţi doreşti să îţi tratezi boli precum: boli digestive, hepatobiliare, boli ale sistemui renal şi urinar, tulburări metabolice şi nutriţionale, afecţiuni respiratorii, boli ale sistemului nervos periferic, stări reumatismale, posttraumatismale, boli ginecologice, boli O.R.L, boli dermatologice, cardiovasculare etc.
Băile Govora
Despre Staţiunea Băile Govora s-au spus multe lucruri frumoase, fiind una dintre cele mai cunoscute astfel de staţiuni din ţara noastră. Aceasta se află într-o zonă deosebită, situată într-o mică depresiune şi fiind străbătută de pârâul Hinta. Locul este înconjurat de păduri de foioase, care fac temperaturile de acolo să fie unele blânde, temperatura medie anuală este de aproximativ 9°C. Aici se găsesc apele minerale clorurosodice, bromurate concentrate, sulfuroase, slab bicarbonatate, hipotone şi nămolul mineral sapropelic adus de la Ocnele Mari. Acestea sunt recomandate în tratarea afecţiunilor respiratorii, oto-rino-laringologice, reumatismale (degenerative şi abarticulare), afecţiunilor posttraumatice, afecţiunilor sistemului nervos periferic şi central şi al afecţiunilor asociate (ginecologice, endocrine, cardiovasculare, boli profesionale).
Staţiunea Voineasa
Staţiunea Voineasa este perfectă atunci când îţi doreşti odhină, dar şi tratament, în toate anotimpurile. Aceasta este localizată pe valea râului Lotru, fiind legată de Râmnicu Vâlcea printr-un drum modernizat. Este o zonă căutată în principal pentru factorul terapeutic, adică climatul tonic, cu aer curat, fără praf, alergeni sau poluare excesivă. Aerul aici este foarte puternic ionizat, bogat în aerosoli ionizaţi şi ozonizaţi. Este o zonă recomandată în principiu pentru vacanţe şi pentru tratamentul neuro-asteniilor, organismului slăbit, când te simţi suprasolicitat psihic şi fizic, când este vorba de anemii etc.
Staţiunea Ocnele Mari
Staţiunea Ocnele Mari este cunoscută încă din vremea romanilor. Este situată la aproximativ 12 km de Râmnicu Vâlcea, fiind foarte cunoscută şi apreciată pentru băile sale de sare super concentrate. Aceasta dispune de un parc şi o plajă ce se regăsesc pe malul unui lac sărat, campinguri cu zeci de locuri şi pavilioane pentru băi. Pe lângă băile şi tratamentele cu sare, aici există şi câteva monumente arhitecturale de excepţie: biserica Adormirea Maicii Domnului (ce datează încă din sec. XVI-lea) şi biserica fostului schit Titireciu (ce a fost ctitorită în acelaşi secol).
Staţiunea Ocniţa
În ceea ce priveşte staţiunea Ocniţa, aceasta este la rândul său o staţiune balneoclimaterică, însă de interes local. În cadrul acesteia se regăseşte o salină, foarte bună pentru îmbunătăţirea problemelor respiratorii. Este situată la doar 2 km de Ocnele Mari. În trecut, Ocniţa a fost locul unei importante cetăţi dacice, Buridava, undeva prin secolul II I.Hr. – sec I D.H.) aici descoperindu-se fragmente de ceramică dacică, scrise cu însemne greceşti, dar şi numele unuia dintre regii geto-daci, Thiamarcos.
Cuvânt de final şi recomandare de cazare în Vâlcea
În final, cu siguranţă vei şti acum care este următoarea staţiune pe care o vei vizita cu prima ocazie când ajungi în Vâlcea. Fiecare loc are frumuseţea sa, iar pe lângă băile vindecătoare, te poţi bucura şi de alte activităţi în zonă. Alege înţelept şi descoperă cât mai multe locuri minunate din ţara noastră! Iar în cazul în care te hotărăşti să vii prin Vâlcea, Hotel Izvoare – Căciulata este locul ideal în care să te cazezi. Hotelul este poziţionat într-o locaţie de vis, care te va avantaja din mai multe puncte de vedere, printre care şi poziţia, ce facilitează accesul uşor la cele mai renumite puncte şi zone turistice. În plus, hotelul vă pune la dispoziţie numeroase beneficii, precum: un super tratament, personal drăguţ, cazare de calitate premium, piscină, restaurant şi multe altele.