Tendintele forte din domeniul modei ataca in acest sezon estival si pantofii. Acestia se impodobesc cu flori hawaïene si cu motive grafice. In dressingul tau trebuie sa se regaseasca in aceasta vara motive tropicale, nuante pline de vitamine si forme epurate.
Tendinta safari
In acest sezon, tendinta safari se inspira din look-ul de aventuriera cu forme si cu nuante army. Pantofii se invart in jurul a doua axe: sandale foarte feminine cu bride, tinte, piese din metal sau impletituri si pantofi mai simpli cu materiale brute, forme practice si minimaliste.
Puncte tari
- Materiale brute precum pielea, pluta sau metalul;
- Impletiturile, bridele si tesaturile;
- Formele practice precum sandalele tip gladiator, pantofii inchisi sau cei cu toc mic.
Culorile pe care trebuie sa te bazezi sunt: kaki, camel, maro, bej sau crem iar imprimeurile in voga sunt cele etnice sau animaliere.
Tendinta Hawaï
La fel ca si in cazul tendintei safari, tendinta Hawaï propune doua stiluri diferite: un look Hawaï vintage si unul tropical foarte colorat. Pantofii primului look ne duc cu gandul la ambianta skateboard a anilor 1980. Cel de-al doilea stil iti va inveseli dressingul cu imprimeuri tropicale si florale foarte vii.
Puncte tari
- Imprimeurile: flori, ananasi, palmieri, papagali, lagune;
- Baschetii josi in stil eighties;
- Nuantele si motivele usor spalacite, vintage;
- Funditele sau panglicile de innodat in jurul gleznei;
- Espadrilele.
Culorile pe care trebuie sa mizezi sunt cele flashy, ale curcubeului sau in cazul stilului vintage pentru cele pastelate.
Tendinta grafica
Tendinta grafica in alb si negru nu este in voga doar pentru haine. Pantofii de vara au fost si ei invadati: dungi, romburi, imprimeuri etnice… motivele aduc un omagiu geometriei. Albul si negrul se potrivesc cu orice si in orice moment, atat la plaja cat si in oras.
Puncte tari
- Tocurile cu imprimeuri;
- Motivele geometrice;
- Formele impozante: platformele, tocurile late sau bridele mari.
Tendinta color block
Este tendinta care revine in fiecare vara pentru un maximum de culoare in dressingul tau. In acest an se remarca subtilitatea contrastelor cum ar fi rozul si rosul sau albastrul si verdele. Color block-ul anului 2013 este cel care iti va inveseli zilele de vara.
Puncte tari
- Decupajele geometrice;
- Contrastele de culori ton pe ton;
- Formele minimaliste;
- Modelele din plastic sau lacuite.
Opteaza deci in acest an pentru una din aceste tendinte, pentru sandale tip gladiator, cu tinte sau pentru sandale etnice si nu vei da gres.
Patcas Anca